Abuzul fizic
Orice adult crede că-şi poate exercita liber dreptul de a-l pedepsi pe copil, mai ales când este vorba despre propriul copil. Pedeapsa fizică este folosită pentrua provoca durere. Pedeapsa minoră, cea care nu periclitează fizic copilul, prin repetare, sau folosită impropriu, în neconcordanţă cu faptele comise, poate conduce la trauma psihice şi variază de la lovirea cu palma până la utilizarea unor obiecte dure, rănirea,
legarea, provocarea de arsuri, trasul de păr sau chiar otrăvirea. În măsura în care lovirea produce vătămare, risc substanţial pentru sănătate/integritate corporală,pedeapsa gravă devine abuz fizic. La fel poate fi considerată exploatarea prin muncă a copilului, cât şi asistarea acestuia la scenele de violenţă dintre părinţi.
Indicatori fizici
• întârzierea dezvoltării staturo-ponderale şi
mentale,
• deficit al limbajului;
• rahitism, carenţe alimentare;
• insomnie precoce, tulburări de somn;
• enurezis, encomprezis;
• echimoze, escoriaţii (urme de zgârieturi),
dermatoze (pete pe piele);
• nanism psihosocial,
• anorexie mentala.
• hematoame în locuri neobişnuite;
• zgârieturi, tăieturi inexplicabile in zona
genitala,
pe fata, cap, arsuri, par smuls;
• fracturi osoase, dislocări, deformări ale
membrelor;
• leziuni la nivelul sistemului nervos central
(dizabilităţi motorii, deficite senzoriale,
paralizii oculare, convulsii, hemiplegii,
coma);
• hemoragii cerebrale sau retiniene,
• leziuni ale organelor interne.
Indicatori afectiv comportamentali
Manifestări comportamentale, polarizate fie spre ascultare necondiţionată, fie spre
instabilitate:
– nu vrea să se aşeze;
– motivează ciudat urmele de pe corp /nu-şi
aminteşte cauza lor;
– evită orice confruntare cu părintele;
– pare excesiv de docil;
– împietrit ori bizar;
– hipervigilent, cu reacţii de apărare fizică nemotivate;
– manifestând teribilism şi violenţă în relaţiile
interpersonale;
atitudini provocatoare, din nevoia disperată de a
atrage atenţia;
– hiperactivitate generată de frustrările repetate;
– comportamente dezordonate.
Trăiri emoţionale:
– neîncredere; teamă;
– curiozitate scăzută sau absentă;
– vigilenţă anxioasă;
– copil “meduzat” (înlemnit) faţă de anturaj;
– dificultăţi de contact interpersonal;
– frica de separare;
– vulnerabilitate la situaţii stresante;
– dificultăţi de autocontrol;
– dificultăţi de înţelegere;
– dificultăţi de învăţare;
– somnolenţă, vise, coşmar;
– comportament retractil sau instabilitate motorie;
– mânie, atitudini revendicative, lipsa de control;
– motivaţie săracă.
Abuzul emoţional
Este un comportament comis intenţionat, de un adult lipsit de căldura afectivă, care jigneşte, batjocoreşte, ironizează, devalorizează, nedreptăţeşte sau umileşte verbal copilul,în momente semnificative sau repetat, afectându-i, în acest fel, dezvoltarea şi echilibrul emoţional.
Abuzul emoţional reprezintă:
– respingerea copilului ca fiinţă fie prin intruziunea emoţională, fie prin ignorarea emoţiilor pozitive sau negative
– “călirea” prin reguli stricte, fără drept de negociere
– înfricoşarea copilului prin izolare, închizându-l in spatii întunecoase, făcându-l să aştepte cu încordare, dezamăgindu-l, minţindu-l, blamându-l
– ameninţarea cu abandonul
– abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelaşi tip de greşeli
– comunicare intr-o manieră neclară, ambivalentă, prea încărcată, sau insensibilă
– atitudinea autoritară, dominatoare;
– îngrijirea şi controlul excesiv sau discontinuu, care sufoca independenţa copilului;
– supunerea la practici bizare – magice sau pseudoreligioase;
– toate celelalte forme de abuz au o componentă emoţională.
Semnele abuzului emoţional
Trăiri emoţionale: stima redusă de sine, timiditate, sentimente de vinovăţie,
interiorizare,neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de manifestări nevrotice, depresive sau obsesive, tendinţe autoagresive sau heteroagresive.
Comportament social: conduce la eşec permanent (care-i confirmă copilului incapacitatea şi sentimentul de nonvaloare), manifestări agresive, iritabile, atitudini masochiste,inhibiţie socială, dificultăţi de adaptare (refuzul grădiniţei sau fobie şcolară) şi dificultăţide comunicare.
Copilul abuzat emoţional nu ştie să se joace, să se exprime prin joc.
Abuzul sexual
Este dificil de descoperit un copil abuzat sexual prin intermediul testelor psihologice.
Asupra fiecărui copil, efectele sunt particulare, simptomele depinzând:
– de vârsta copilului
– de gradul de apropiere relaţională faţă de agresor
– de forţa agresorului
– de locul de desfăşurare a evenimentului
– de frecventa situaţiilor abuzive
Aprecierea gravităţii faptelor comise în cazurile de abuz sexual asupra copiilor se realizează în funcţie de :
– vârsta copilului (cu cât copilul este mai mic ca vârstă cronologică cu atât
faptele sunt considerate mai grave).
– gradul forţei aplicate (fapta este mai gravă cu cât forţa utilizată este mai mare).
– relaţia dintre agresor şi victimă (fapta este mai gravă cu cât relaţia dintre
agresor şi victimă este mai strânsă).
– tipul actului sexual la care a recurs agresorul (gravitatea faptelor fiind mai
mare dacă a avut loc penetrarea copilului).
Semne fizice ale abuzului sexual:
– înroşirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal – “reflexul dilatării” (in cazul contactului anal)
– “numai” vulnerabilitate la bolile cu transmitere sexuala (inclusiv negi genitali,
gonoree)
– tulburările digestive, de somn
– panica
– agravarea unor boli cu componenta psihică (astmul)
– tulburările de instinct alimentar
– se pot adăuga simptomele vagi, nespecifice, cum sunt cefaleea şi durerile abdominale
Semnele psihologice ale abuzului sexual:
Trăiri emoţionale:
– culpabilitate, responsabilitate tensionată de păstrare a secretului
– frica, pedeapsa
– degradarea imaginii de sine
– sentiment de murdărire corporala
– teama de deteriorarea sexuală şi a reproducerii
– ostilitate, furie, depresie
– tendinţe suicidare
Manifestări comportamentale:
– regresie
– ostilitate sau agresiune fata de alte persoane
– pierderea deprinderilor sociale
– letargie, nepăsare faţă de sine
– postura corpului exprimând copleşire, greutate
– tendinţa de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinaţie a secretului dureros
– atitudine protectoare faţă de părinţi
Sentimente identificate la copiii abuzaţi sexual
• Frică
– de agresor
– de a cauza probleme
– de a pierde afecţiunea adulţilor
– de a fi excluşi din familie
– de a fi „diferiţi”
• Furie
– faţă de agresor
– faţă de adulţii care nu i-au protejat
– faţă de ei înşişi (se simt vinovaţi)
• Izolare
– pentru că „ceva este în neregulă cu mine”
– deoarece se simt singuri în experienţa trăită
-deoarece nu pot vorbi despre abuz
• Tristeţe
– în legătură cu ceva care li s-a luat
– în legătură că au pierdut o parte din ei
– deoarece cresc prea repede
– deoarece au fost trădaţi de cineva în care au avut încredere
• Vinovăţie
– pentru că nu pot opri abuzul
– deoarece cred că „au consimţit abuzul”
– pentru că mărturisesc abuzul – dacă spun că au fost abuzaţi
– pentru că au păstrat secretul – dacă spun că nu au fost abuzaţi
• Ruşine
– în legătură cu implicarea lor într-o astfel de experienţă
– în legătură cu faptul că corpul lor a răspuns abuzului
Confuzie (debusolare)
– pentru că ei pot iubi în continuare agresorul
– pentru că sentimentele lor se schimbă mereu
Sindromul acomodării copiilor cu abuzul sexual
Acest sindrom a fost descris de către Summit (1983) şi delimitează astfel câteva stadii ale abuzului sexual luând în considerare în principal copilul. Acest model oferă posibilitatea înţelegerii modului de adaptare, de obişnuire al copilului cu abuzul sexual.
Stadiul 1 – Păstrarea secretului – nici un copil nu este pregătit să facă faţă abuzului sexual. Copilului i se poate spune direct “ acesta este unicul nostru secret” sau acest lucru poate fi lăsat să se înţeleagă. Şantajul, ameninţarea, mituirea sunt folosite pentru a menţine copilului frica de a dezvălui. Copilul se simte lipsit de ajutor.
Stadiul 2 – Sentimentul neajutorării – există un dezechilibru al puterii între un adult şi un copil, copilul este lipsit de ajutor şi prins într-o capcană, acesta trebuie să se supună adultului şi nu poate să spună NU.
Stadiul 3 – Imposibilitatea de reacţie şi de obişnuinţă – în ciuda sentimentului de vinovăţie pe care îl are, agresorul se simte încurajat de faptul că nu există o reacţie promptă, agresivă din partea copilului, ceea ce conduce la repetarea abuzului. Copiii folosesc disocierea ca mecanism de apărare pentru a face faţă realităţii dureroase –singura persoană care poate opri abuzul este cel care abuzează, deci copilul se va comporta bine dacă vrea ca abuzul să fie oprit, ceea ce înseamnă că trebuie să accepte solicitările sexuale. Copilul începe să se simtă vinovat de a fi provocat într-un anume
fel abuzul.
Stadiul 4 – Dezvăluirea abuzului sexual – poate avea loc imediat după abuz sau la o perioadă mai mare de timp. Dezvăluirea poate lua mai multe forme:
– Copiii pot face declaraţii largi, ambigue care pot fi interpretate; un alt simptom comportamental este când un copil mic încearcă să simuleze un act sexual cu un alt copil;
– Copiii pot face declaraţii adulţilor / prietenilor că au fost abuzaţi sexual. Scopul acestora este de a testa reacţia ascultătorilor – dacă cel care ascultă este şocat sau are o reacţie de repulsie, copilul poate spune că a minţit – dar astfel de reacţii directe arată că ceva s-a întâmplat.
– Schimbări semnificative în comportament: izbucniri comportamentale, accese de furie, insomnii, frică de rămâne singur acasă cu părintele, frica de a merge la culcare. La adolescenţi apare consumul de alcool exagerat, fuga de acasă sau prostituţia.
– Apariţia unor boli: enuresis, boli cu transmitere sexual
Stadiul 5 – implicarea anumitor servicii de specialitate, în funcţie de reacţia părinţilor.
Posibile semnificaţii ale incestului pentru copii:
– Îmi place, dar nu este bine;
– Îmi place şi este permis;
– Nu – mi place şi nu-mi este bine;
– Ştiu că nu-mi este bine, dar mă face deosebit;
– Îl iubesc pe tata, dar îl urăsc pentru asta;
– Sunt mândru că sunt tratat ca un adult;
– Îmi place, dar mama este foarte supărată pe mine;
– Nu-mi place dar mama vrea să fac asta;
– Îmi place să-i fac geloşi pe fraţii mei;
– Nu – mi place, dar astfel îmi apăr fraţii / surorile;
– Sunt rău, din cauza mea greşesc părinţii mei;
– Acum îi am cu ceva la mână pe părinţi;
– Mama ar pleca dacă nu aş face asta cu tata;
– De ce se simte un corpul meu bine când fac lucruri rele?
– Tata cred că mă iubeşte foarte mult, dacă riscă atâta;
– Singurul mod de a supravieţui este să fac asta.
Consecinţele abuzului sexual asupra dezvoltării psiho-emoţionale a copilului şi integrării sale sociale
În plan emoţional: introversiune, tulburări emoţionale, depresie, autoestimare deficitară.
În plan social: fuga de acasă, eşec şcolar, prostituţie, consum de droguri, alcool.Ca adulţi pot avea un comportament sexual neadecvat, masturbare compulsivă,dificultăţi în alegerea partenerului şi în rolul de părinţi (se distanţează faţă de proprii lor copii pentru că asociază afecţiunea cu contactul fizic).
Consecinţe pe termen lung al abuzului asupra copilului
Deşi unele din reacţiile iniţiale ale victimelor abuzului pot scădea în timp, tipic pentru aceste tulburări, împreună cu comportamentele de coping specifice abuzului, este să se generalizeze şi să se complice pe termen lung dacă nu sunt tratate.
Specifice sunt şapte tipuri majore de tulburări psihologice, toate fiind găsite adesea la adolescenţii si adulţii care au fost abuzaţi în copilărie:
Stresul post-traumatic
– Distorsiuni /deformări cognitive
– Tulburări emoţionale
– Disociere
– Referire slabă la sine
– Distorsionarea imaginii de sine
– Evitare